Nu trebuie sa iti fie frica de frica

frica nu exista

Imagine:© Sylvie Wagner

Frica este doar unul dintre valurile care se ridica in fiinta ta.Inca de mici am fost educati sa ne fie frica.Celui care ii este frica poate sa fie condus deoarece alege sa isi dea intreaga putere celorlalti.Constienta inseamna asumarea experientei pe care o ai.Asumarea atrage dupa ea multe valuri insa nu ai de ce sa te temi, pentru ca tu esti oceanul.

Astazi am asistat la o scena aparent banala dar care mi-a spus multe.Eram intr-o statie de autobuz intr-un orasel din Danemarca, cand a trecut in tromba o ambulanta.In acel moment totul s-a oprit.Erau aproximativ 10 persoane in statie, majoritatea stateau lipite de facebook evident,insa in momentul in care a trecut ambulanta, facand zgomotul specific, toti au ramas impietriti si au privit-o pana cand a ajuns la capatul strazii. A fost incredibil, strada era scena, ambulanta, magicianul, iar cei din statie publicul hipnotizat.Dupa ce cortina a fost trasa toti si-au reluat activitatea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Este banal cum putem fi atrasi de astfel de povesti insa totusi alegem sa ne dam constienta pe o piatra aruncata in lac.Rolul de salvator este unul dintre cele mai frecvente pe care le jucam.Natura isi are cursul ei datorita unei inteligente mult prea subtile pentru mintea umana, de aceea de cele mai multe ori cand vrem sa ajutam nu facem decat sa incurcam,insa acesta este un alt subiect despre care voi vorbi probabil alta data.

In cazul de fata era evident ca nici eu si nici ceilalti din statie nu aveam ce sa facem insa frica era cea care actiona in acel moment. Tot ceea ce a facut pana acum societatea cu tine a fost sa sadeasca frica, sa te faca sa crezi ca nu mai ai scapare,cei care apar la televizor fiind singura salvare pentru tine, insa nu este deloc asa.Singura salvare pentru tine o reprezinti tu si numai tu.

Frica sociala, spaima inoculata prin razboaie si atentate teroriste , este doar un aspect al fricii cu care ne intalnim insa indiferent de felul fricilor cu care ne confruntam toate au aceeasi esenta,frica primordiala, frica de a nu mai exista, frica de moarte.Singurul care se teme sa nu mai existe este ego-ul.Ego este un construct mental, un sine fals dezvoltat de minte,un sine care se crede individ, separat de existenta.De fiecare data cand simtim frica inseamna ca el se simte amenintat insa daca patrunzi in interior si il cauti vei vedea ca el nu exista.

Astfel daca nu exista cineva care sa se teama, care sa se identifice si care automat sa moara inseamna ca si ceea ce ego percepea pana acum nu a fost decat o minciuna.Ego simte frica, cand ego dispare, dispare si frica.Frica este dezbracata astfel de povesti iar ceea ce ramane este energia care asa cum a venit la fel va si pleca.

Singura modalitate prin care poti sa scapi de frica este privind-o direct, lasand-o sa te invaluie total.Las-o sa isi faca jocul in timp ce tu stai centrat si observi ce se intampla, fara sa te identifici cu ceea ce simti sau cu gandurile care iti apar.Astfel vei vedea ca tu nu ai ce sa patesti de fapt.Vei vedea ca frica este doar o energie ce vine si pleaca.Daca nu ii mai oferi povesti de care sa se agate incet incet se va dizolva si va disparea pentru ca nu va mai avea teren fertil, nu se va mai putea hrani cu atentia ta, astfel va cauta o alta „gazda” mai ingaduitoare.

Toate puterea este la tine, tu esti cel care alege daca sa fie sau nu condus de propriile emotii.

S-au scris foarte multe carti pentru a explica ceva ce nu exista de fapt, frica nu exista, energia da.De fiecare data cand simti frica, respira si pune-ti atentia catre inima confirmandu-ti astfel iar si iar adevaratul loc din care existi. Vei vedea ca spaima incepe sa isi piarda din putere iar tu vei face ceea ce trebuie sa faci in acel moment.

Marius Chirila

Un gând despre „Nu trebuie sa iti fie frica de frica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s