Cum ar fi daca pur si simplu ai avea incredere in tine?

Cum ar fi daca pur si simplu ai avea incredere in tine

Toate lucrurile in care crezi ajung sa iti defineasca realitatea

Cum ar daca nu ai mai crede in lucruri, iar in schimb ai avea incredere in tine? Pana la urma lucrurile exterioare trebuie mereu sa le cari dupa tine, sau daca nu sunt cu tine, e nevoie sa te gandesti la ele pentru a-ti da putere. De exemplu, o persoana religioasa, daca trece prin momente grele in viata si se roaga la Dumnezeu, sau isi aduce aminte ca Dumnezeu este mereu cu ea, va prinde putere sa treaca prin acele momente. Totusi acest lucru implica separare, nicidecum Unitate.

Dumnezeu nu este separat de tine, nu sunteti 2 de fapt. Dumnezeu este o experienta, o experienta traita aici.

Desigur, putini oameni pot avea incredere in ei si automat in viata (Dumnezeu) in general, iar altii pot avea incredere doar in anumite momente, ca cele de mai sus, prin aducerea aminte a unui lucru, parinti, copii, Dumnezeu separat din Ceruri, Tatal Atotputernic, cruce, un catel care te iubeste, chiar si un moment in care te-ai simtit deplin in viata ta iti poate aduce anumita putere in momente grele.

In acest articol iti propun altceva, o scurtatura. Cum ar fi daca nu ti-ai mai investi credinta in lucruri externe? Cum ar fi daca pur si simplu ai avea incredere in tine? Aceasta incredere de sine de care iti vorbesc aici iti aduce automat incredere in orice circumstante din viata, in plus nu mai „stai la mana altcuiva”. Doar tu esti de ajuns, tu esti toata materia prima necesara in orice moment.

Stiu ca suna bine si ti-o spun pentru ca este adevarat, pentru ca se poate. Cum? In loc sa folosesti atat de mult timp privind la exterior si incercand sa manipulezi exteriorul cum poti tu mai bine, fa un pas in spate, aici, in interior.

Da-i vietii tale o sansa in adevaratul sens al cuvantului! Orice lucru aparent exterior din care simteai ca primesti putere, priveste-l, mai ia-ti o data puterea din el acum. Simte asta, simte puterea, sinte increderea ce ti-o da, iar acum fii sincer sau sincera cu tine:

Unde se naste puterea asta? De unde apare increderea asta? 

Apare in lucru sau in tine? Daca dezbraci conceptul de care te legai, ceea ce ramane aici este deja in tine, fara ca macar sa mai intreprinzi actiunea de cauta incredere in afara, ea este deja aici, a fost mereu in tine, doar ca pana acum nu ai mai privit asa.

Nu te mai duce in afara dupa ea. Este un combustibil scump si se termina foarte repede. Mergi inauntru, fara prea multe cuvinte si pregatiri, doar fii cum esti, esti perfect.

Daca eu pot avea incredere in tine fara ca nici macar sa te cunosc, de ce nu poti avea tu incredere in tine? Tu esti cel mai aproape de tine, tu ai toate butoanele la dispozitie, incepe sa le folosesti. Incepe sa duci fiinta asta la capacitatea ei maxima, nu mai merge cu frana de mana trasa, mergi pur si simplu, cu incredere… cu tine.

Fiinta ta este extraordinara, intr-un fel miraculos, chiar Ea ma face sa iti spun toate astea.

Te las cu tine acum, stai cu tine, este cel mai bun loc din Univers!

Marius

Daca ceea ce ai citit te-a atins in interior si doresti sa faci o schimbare in viata ta te invit la consiliere individuala, mai multe detalii aici.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.