Cum sa scapi de dusmanie – Articol

Scapa de dusmanie, deschide-te si spune: „Imi pare rau”. Cand dusmania nu mai este acolo, iubirea va avea spatiu sa infloreasca.

Niciun comentariu

Cum sa scapi de dusmanie

Avem tendinta de a pastra resentimente fata de oameni din trecut. Ei poate ca inca exista in prezent in viata noastra sau poate nu. Indiferent care ar fi situatia, afla ca acele resentimente nu vor face decat sa iti otraveasca fiinta. Nu e nevoie sa le tii, iti faci rau daca le tii si desigur nici un bun nu le aduce nici acelora fata de care ai aceste resentimente.

Desigur, ca in toate cazurile in care simtim ca avem probleme in viata noastra, tot Domnul Ego este cel care le cauzeaza. Faptul ca ai resentimente fata de cineva nu face decat sa confirme o pozitie in interior, nu face decat sa traseze o linie intre tine si ceilalti. Dar aceasta linie nu iti aduce nici un avantaj ci doar otrava pentru suflet.

  • Cum te simti cand gandesti rau pe cineva?
  • Cum te simti cand dusmanesti pe cineva?
  • Cum te simti cand esti gelos pe cineva?

La aceste intrebari ar trebui sa iti raspunzi sincer. Te simti cu adevarat bine sau dimpotriva?

Acel sentiment… aceea este otrava pe care ti-o aduci in suflet.

Lasa sa se duca ceea ce a fost, nu mai conteaza. Ai incercat sa ierti cu adevarat pe cineva? Dupa ani si ani de ura, pur si simplu sa va luati in brate? Sa va cereti iertare pentru cuvintele grele si pur si simplu sa mergeti mai departe in viata? Fiecare pe drumul lui? Sau poate inflori o relatie mult mai bogata intre voi doi din acest moment. Indiferent care ar fi deznodamantul, acel „imi pare rau” spus sincer va elimina otrava din organism.

Nu este nevoie sa iti scriu o carte despre asta, stii foarte bine la ce ma refer. Daca vrei sa scapi de sentimentele acelea negative incepe sa ierti, deschide-ti inima, fii dispus sa ai inima franta, o inima franta este de fapt mult mai inteleapta si mult mai deschisa catre viata. Fii fara grija, daca inima iti va fi franta, viata iti va aduce tot ce ai nevoie la picioare. Dar nu e nevoie sa te gandesti la asta, ai incredere in viata, fii sincer, incepe sa ierti, asta cat inca ai o viata aici. Imbogateste-ti viata, meriti cu adevarat sa traiesti o viata fara ranchiuna si pareri de rau.

Scapa de dusmanie, deschide-te si spune: „Imi pare rau”. Cand dusmania nu mai este acolo, iubirea va avea spatiu sa infloreasca.

Te imbratisez,

Marius

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.