EU am uitat de EL, insa EL nu a uitat de mine.. – impartasirea unei prietene

father-and-son-2258681_1280

Scriu aceasta IMPARTASIRE, impulsionata de impartasirile citite la MARIUS CHIRILA , avand lacrimi in ochi, multumind pentru acel moment in care TIMPUL meu s-a sfarsit, reamintindu-mi de EL…

Am trait o perioada ca toti altfel , si parcurgand incet drumurile intunecate indrumata de ego, a venit un moment in care am simtit ca nu mai pot..NU..imi spuneam epuizata, aceasta lume intunecata si rece nu mai poate fi lumea mea, ingenunchiata si plina de rani, eram ca viermele ce era pregatit sa moara, convinsa fiind ca intr-adevar voi muri atunci, nebanuind ca se va transforma in fluture..

NIMIC nu ma mai retinea aici, eu devenisem atat de RECE incercand sa supravietuiesc, insa lupta ma epuizase…atunci am zis ca NU MAI VREAU NIMIC..NIMIC din ceea ce ar putea sa imi fie oferit..

Singurul lucru ce imi mai ramasese era VIATA, pe care o consideram a mea, insa nu o mai vroiam…

Atunci, in acel moment, din haul rece , un miracol s-a intamplat, MI-AM AMINTIT DE EL.

Si acum plang si sper sa pot scrie in continuare, mi-am amintit de EL, si l-am rugat sa nu ma mai lase sa fiu EU, tot ce imi ramasese era viata mea, iar ea mi se parea atat de fara valoare, insa era singurul lucru care imi ramasese, singurul lucru pe care inca il mai simteam “al meu” si atunci i-am oferit-o, total si fara regrete, rugandu-l sa faca ce vrea insa, SA NU MAI MA PARASEASCA NICIOADTA, sa ma dizolve in focul nestins care este..

M-am daruit total zicandu-i ”nu mai vreau aceasta lume, de in ea TU nu esti, nu mai vreau aceasta viata, de in ea TU nu esti, nu mai vreau sa fiu EU, de in ea TU nu esti” …

ATUNCI, in timpul cand timpul s-a sfarsit, cand LAURA a murit, cand lumea s-a sfarsit, EL mi-a aratat ca doar EU il uitasem, EL nu m-a uitat niciodata, EL ..doar EL exista si EL m-a locuit mereu…

Si…EL mi-a dat ochii lui, EL mi-a dat inima lui, EL mi-a dat VIATA eterna, EL mi-a daruit NEMURIREA, el mi-a aratat LUMEA prin ochii lui, EL mi-a dat mainile lui, si mi-a spus ca locul LUI este in PROPRIA-mi inima..

Desertaciunea lumii a pierit ca un fum si IMPARATIA infinita a lui DUMNEZEU, m-a cuprins de pretutindeni..

Nu, dragii mei, EL nu ne-a uitat niciodata, doar NOI l-am uitat, EL este in noi din vecii vecilor, el este TOT CEEA CE EXISTA, vazutul si nevazutul, doar sa ne reintoarcem ochii spre propria inima, doar sa ne reamintim..

Nu este nevoie de timp, din contra, nu este nevoie de cai, din contra, nu este nevoie decat de REAMINTIRE si de DARUIREA TOTALA a “vietii mele”, daruirea si sacrificarea persoanei si a ego-ului pe altarul LUI, care este propria noastra inima …

Va iubesc, minuni…EL e atat de aproape de noi, ne locuieste si este chiar VIATA..

Doar ceea ce credem ca suntem, ceea ce am devenit in timp si doar persoana ne desparte de CEEA CE SUNTEM…caci EL este NOI…

Laura Averchi

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.