EU am uitat de EL, insa EL nu a uitat de mine.. – impartasirea unei prietene

father-and-son-2258681_1280

Scriu aceasta IMPARTASIRE, impulsionata de impartasirile citite la MARIUS CHIRILA , avand lacrimi in ochi, multumind pentru acel moment in care TIMPUL meu s-a sfarsit, reamintindu-mi de EL…

Am trait o perioada ca toti altfel , si parcurgand incet drumurile intunecate indrumata de ego, a venit un moment in care am simtit ca nu mai pot..NU..imi spuneam epuizata, aceasta lume intunecata si rece nu mai poate fi lumea mea, ingenunchiata si plina de rani, eram ca viermele ce era pregatit sa moara, convinsa fiind ca intr-adevar voi muri atunci, nebanuind ca se va transforma in fluture..

NIMIC nu ma mai retinea aici, eu devenisem atat de RECE incercand sa supravietuiesc, insa lupta ma epuizase…atunci am zis ca NU MAI VREAU NIMIC..NIMIC din ceea ce ar putea sa imi fie oferit..

Singurul lucru ce imi mai ramasese era VIATA, pe care o consideram a mea, insa nu o mai vroiam…

Atunci, in acel moment, din haul rece , un miracol s-a intamplat, MI-AM AMINTIT DE EL.

Si acum plang si sper sa pot scrie in continuare, mi-am amintit de EL, si l-am rugat sa nu ma mai lase sa fiu EU, tot ce imi ramasese era viata mea, iar ea mi se parea atat de fara valoare, insa era singurul lucru care imi ramasese, singurul lucru pe care inca il mai simteam “al meu” si atunci i-am oferit-o, total si fara regrete, rugandu-l sa faca ce vrea insa, SA NU MAI MA PARASEASCA NICIOADTA, sa ma dizolve in focul nestins care este..

M-am daruit total zicandu-i ”nu mai vreau aceasta lume, de in ea TU nu esti, nu mai vreau aceasta viata, de in ea TU nu esti, nu mai vreau sa fiu EU, de in ea TU nu esti” …

ATUNCI, in timpul cand timpul s-a sfarsit, cand LAURA a murit, cand lumea s-a sfarsit, EL mi-a aratat ca doar EU il uitasem, EL nu m-a uitat niciodata, EL ..doar EL exista si EL m-a locuit mereu…

Si…EL mi-a dat ochii lui, EL mi-a dat inima lui, EL mi-a dat VIATA eterna, EL mi-a daruit NEMURIREA, el mi-a aratat LUMEA prin ochii lui, EL mi-a dat mainile lui, si mi-a spus ca locul LUI este in PROPRIA-mi inima..

Desertaciunea lumii a pierit ca un fum si IMPARATIA infinita a lui DUMNEZEU, m-a cuprins de pretutindeni..

Nu, dragii mei, EL nu ne-a uitat niciodata, doar NOI l-am uitat, EL este in noi din vecii vecilor, el este TOT CEEA CE EXISTA, vazutul si nevazutul, doar sa ne reintoarcem ochii spre propria inima, doar sa ne reamintim..

Nu este nevoie de timp, din contra, nu este nevoie de cai, din contra, nu este nevoie decat de REAMINTIRE si de DARUIREA TOTALA a “vietii mele”, daruirea si sacrificarea persoanei si a ego-ului pe altarul LUI, care este propria noastra inima …

Va iubesc, minuni…EL e atat de aproape de noi, ne locuieste si este chiar VIATA..

Doar ceea ce credem ca suntem, ceea ce am devenit in timp si doar persoana ne desparte de CEEA CE SUNTEM…caci EL este NOI…

Laura Averchi

Nimeni nu este mai presus decat nimeni, toti suntem Unul – impartasirea unei prietene

Nimeni nu este mai presus decat nimeni, toti suntem Unul

Daca acum cateva zile am postat impartasirea unui prieten: “Dumnezeu – de la teorie la practica – impartasirea unui prieten” – o poti citi aici, aceasta impartasire a inspirat o alta fiinta sa impartaseasca cateva randuri din Inima. Am rugat-o sa o impartasesc mai departe cu voi. Va invit sa cititi cu Inima deschisa:

“Draga Marius, draga om frumos, draga inger de om care ai ales sa manifesti atributele lui Dumnezeu !

Iti scriu pentru ca citind marturia prietenului tau la subiectul: Dumnezeu – de la teorie la practica, lacrimi mari au inceput sa se rostogoleasca pe fata mea ca o recunoastere a Adevarului ce se exprima atat de clar si intuitia, mi-a soptit ca este timpul sa-ti scriu, sa ti impartasesc trairea mea .

De curand m-am intors din Peru ,din calatoria vietii mele… Unul dintre obiectivele organizatoarei a fost sa urcam pe Rainbow Mountain situat la 5036 m, dar turistii urca practic de la 4400 m, pentru ca pana acolo se ajunge cu microbuzul. Escaladarea este de doar 4,5 Km si o poti face in jur de 2 ore. Acolo, la acea inaltime , unde aerul este rarefiat, incepe calatoria ta cu tine …

In timp ce urci, o stare de rau te cuprinde din toate partile, o simti cum creste in tine si tot felul de ganduri vin sa-ti vanda si sa-ti spuna povesti. Acolo , eu cu mine, stiam ca pot sa parcurg acea distanta, pentru ca stiam , ca Dumnezeu este cu mine, este in mine.De-a lungul vietii am avut confirmari ca Dumnezeu nu ma lasa niciodata, daca nici eu nu-L las (nu-L pierd, nu ma indepartez de El). Si cum urcam cu mare greutate, oprindu-ma aproape la fiecare pas, in mine a inceput sa curga o imensa recunostinta fata de El, fata de maretia creatiei Lui si lacrimi de durere , de constienta ,ca nu realizasem parca aceasta maretie, decat la nivel mental. Hohoteam si ma opream la fiecare pas ,cerandu- mi iertare pentru aceasta lipsa de constientizare avuta pana in acel moment. Simteam ca ma intorc Acasa ,ca acel drum ,este drumul intoarcerii Acasa , ca eu sunt pelerinul, sunt fiul,care in sfarsit se intoarce cu iubire in iubirea casei din care a plecat.

Pe acel varf, am constientizat, ca pentru toti cei care plecam in calatoria noastra spirituala cu sacul de intrebari obisnuite: cine sunt eu, care este rostul meu in aceasta lume, care este darul meu pentru aceasta lume … exista un singur raspuns pentru toate acestea,si anume, ca venim sa fim si sa exprimam iubirea sub o infinitate de aspecte. Ca venim sa fim si sa exprimam atributele lui Dumnezeu in aceasta Lume , ca nu este nimic de cautat si nimic de gasit , ca noi suntem si cautatorul si gasitorul , ca nimeni nu este mai presus decat nimeni si ca toti suntem Unul. Am plans mult timp, asezata in aceasta intelegere care curgea acum in mine, dimpreuna cu recunostinta pentru tot si toate.

Ma inclin cu recunostinta pentru tine, draga om frumos !

Violeta Neci Velicu”

Dumnezeu – de la teorie la practica – impartasirea unui prieten

dumnezeu de la teorie la practica

Buna dragilor, astazi impartasesc cu voi un mesaj de la un prieten. Il pun aici pentru ca vine din Inima si are darul de a arata ca desi poate parea ca suntem singuri in cautarea noastra spirituala, adevarul este ca si alte fiinte cauta sub alte forme, fiecare in aparenta pe drumul sau. In realitate insa suntem pe acest drum Impreuna. Va las cu impartasirea acum, cititi cu Inima deschisa:

“NAMASTE ! Bună seara, Referitor la întrebarea zilei, dacă credem în Dumnezeu; Știi și tu că am crescut cu toții într-o anumită credință într-un Dumnezeu așa cum L-au preluat părinții noștri de la părinții lor și ni L-au transmis și nouă, dar… Într-o zi am citit postfața unei cărți și un mare “Aha!” a apărut “E răspunsul pe care l-am așteptat până acum!”
Cartea se numește “Doar rămâi tăcut!” …și o mare …imensă iubire a apărut în mine pentru Papaji. Se întâmpla acu vreo douăzeci de ani…am povestit asta unuia care făcea yoga (eu eram complet profan) și mi-a spus prima dată de un Sat Guru și m-am dus cu el să văd unul la București. Nu am înțeles nimic din ce mi-a spus… după plecare din București , de undeva din adâncul ființei mele a apărut un dor teribil după ceva ce nu puteam defini, am urlat ca disperatul pe lângă un gard alb de beton, eram singur și nu mă vedea nimeni…

Pe drum până acasă, cumva am văzut, simțit, trăit că eu nu sunt eu, puteam cumva să-mi fiu observatorul exterior , eu știam că eu nu sunt eu, ceilalți mă tratau fix ca înainte iar eu nu știam ce mi se întâmplă , cine și ce sunt…
Puțin câte puțin, cu ajutorul pălincii (mă durea îngrozitor capul) m-am întors la vechiul eu. Habar nu aveam de Sine, Conștiință și nici nu aveam pe cine să întreb. A apărut în mine ideea că Papaji nu a plecat fără să lase o Lumină în urmă, dar cum să aflu?

Acu vreo opt ani am avut acces la internet, și o prietenă mi-a trimis un link cu un filmuleț de două minute “Să ai încredere în univers”… acum îți scriu plângând…. am mai pus și un mic text de la ea în care îmi spune ,la timpul prezent!!! “Știu că î-L iubești” Ei da, î-L iubesc, o da, nu pot spune în cuvinte, slavă Cerului că fiul meu mă înțelege, mama lui mă înțelege, altora din jurul meu nu le pot spune că m-ar crede “dus cu pluta” Cred în Dumnezeu? Uneori în meditațiile mele hohote de plâns mă cuprind, L-am pierdut pe acel Dumnezeu cu care m-au învățat părinții, pe care mi-l predică preoții în biserică… nu am înțeles ce voia să spună Michael Naymie, prietenul și biograful lui Gibran când a spus: “Vă rugați în zadar oricăror dumnezei dacă nu vă rugați Sinelui vostru!” Cum așa?

Odată, într-o introspecție, am ajuns la marginea în care trebuia să recunosc că Dumnezeu nu poate fi decât în mine… mi-a fost frică, nu am îndrăznit să merg mai departe și m-am întors…
…la Monte Sahaja, în Shiva Temple, L-am căutat pe Dumnezeu în toate direcțiile și logica și bunul simț îmi spuneau că nu poate fi găsit. O făceam și înainte întrebându-mă “unde este Dumnezeu?” (Nu știam că asta este introspecție,pe atunci!) și “vedeam” că oriunde m-aș duce eu nu pot fi decât în centru!…la Monte Sahaja , în Templul lui Shiva, răvășit de o întâlnire “întâmplătoare” cu Sri Mooji Baba pe aleea spre Mont Zion, căutându-l pe Dumnezeu am “văzut” cumva și am trăit experiența că Cel care caută și Lucrul căutat sunt unul și același… am plâns și am râs… e ca și cum te-aș întâlni și te-aș întreba dacă nu cumva m-ai văzut și tu îmi spui că nu m-ai văzut dar dacă o să mă întâlnești o să spui că l-am căutat. Sună absurd? Dragul meu, cred în Dumnezeu? De Florii am plâns din toată ființa mea în biserică,trebuia să vb cu preotul (ceva lucrativ ) și auzeam enoriașii cântând: ” Am văzut Lumina cea adevărată/ Că aceasta ne-a mântuit pe noi !”… și eu plângeam și mă certam cu ei în gând: “Ați văzut “o creastă” și tot o creastă v-ați mântuit!” …atunci în biserică știu că am rămas fără Dumnezeul părinților mei, fără Dumnezeul preoților, că am rămas singur la trambulină fără plasă de siguranță!

Cred eu în Dumnezeu? Nu am rămas în starea de recunoaștere de la Monte Sahaja… iubirea nesfârșită pentru Beloved Mooji Baba este bucuria și binecuvântarea mea de fiecare clipă! Cred eu în Dumnezeu ? NAMASTE, dragul meu Marius. Te-am adăugat în listă imediat doar pentru că te-am văzut într-o poză cu Beloved Moojibaba! Nu știam nimic despre tine dar ne cunoaștem din veșnicie! Te îmbrățișez din toată inima, dacă îmi dai voie! NAMASTE!”

 

Lumea si Infinitul – Petronela Enescu

lumea si infinitul Petronela Enescu

Astazi vin la tine cu o impartasire a unei prietene dragi. Constientizarea ei poate deschide usi catre infinit si pentru alte fiinte. Citeste si simte:

Mi-ai deschis o usa …

Privesc in spate … e lumea …

Privesc in fata… e infinitul …

Mai am un pas … sau …o secunda …

Tu imi spui: Nici o grija Dumnezeu te va prinde …

Ma uit la lume… copii mei sunt acolo…

Eu sunt acolo …

E ca si cum trebuie sa le las sa ma desprind de tot sa las tot …

Nu mai pot sa ma intorc dar nici sa pasesc …

Petronela Enescu

Incepul este inima

inceputul este inima

Sub rubrica: “Constientizari de la cititori” am decis sa va aduc comentarii sau mesaje de la cititori care m-au atins, care reprezinta ceva mai profund. Astazi impartasesc cu voi poemul scris intr-un comentariu de Margareta Cacina.

Multumesc din partea tuturor draga Margareta:

Rezonanta e mare, inima se deschide, vibreaza.

Inceputul este inima,
E prima la nastere.
Timpul trece si ai uitat …
Dar timpul a revenit
Si te aduce iar spre ea.
O redescoperi – da nu singur,
Tot Universul participa !
Doar sa fii atent, momentul e o sarbatoare, accepta-l.

Drumul nu-i usor, dar mergi inainte,
Lacrimile vor stinge focul, si va apare cununa bucuriei.
Este cadoul trimis – pentru ca ai avut incredere.
De acum cunosti drumul !

Multumesc inimii tale, care m-a inspirat.

Daca ceea ce ai citit te-a atins in interior si doresti sa faci o schimbare in viata ta te invit la consiliere individuala, mai multe detalii aici.