Despre singuratate – comentariu si raspuns

singuratate

Vreau sa impartasesc cu voi un comentariu si raspunsul oferit acelui comentariu, ce a venit in urma unei postari pe Facebook. Simt ca poate fi relevant pentru multe fiinte aceasta scurta conversatie.

Postarea:

„Cand vei inceta sa mai privesti la altii te vei descoperi pe tine, Cel care priveste. Singuratatea este unul dintre cele mai inalte cadouri pe care ni le face Universul, pentru ca atunci cand esti singur ai ocazia sa vezi cu adevarat, ai ocazia sa asculti cu adevarat si mai ales ai ocazia sa fii cu adevarat.”

Comentariul:

„Spuneți asta fiindcă nu cunoașteți singuratatea pe termen lung ea ucide tacit când tot ce ai avut cândva dispare încetul cu încetul, da când ești tânăr este o calitate cu care poți lupta și dacă ai idealuri le poți înfăptui.”

Raspunsul:

„Nici un ideal nu a mai ramas de infaptuit pentru mine, ceea ce aduce momentul prezent este cel mai mare ideal posibil. Stii, credem mereu ca problemele noastre sunt super-personale ca nimeni nu trece prin ceea ce trecem noi. In realitate nu este asa, singuratatea asta este ceea ce iti sopteste mintea ta, iar asta nu esti tu. Priveste cu adevarat in jurul tau, simte spatiul in care te afli, totul in jurul tau este plin de viata, descopera asta lasand deoparte povestea vietii tale si intampinand momentul prezent goala de frici si dorinte. Si asa vei sti care este adevarul, instant. Ma inclin.”

Daca ceea ce ai citit te-a atins in interior si doresti sa faci o schimbare in viata ta te invit la consiliere individuala, mai multe detalii aici.

Fiica mea are o perioada de lipsa de sens existential, de depresie ( intrebare si raspuns )

Fiica mea are o perioada de lipsa de sens existential, de depresie ( intrebare si raspuns )

Intrebare:

Buna dimineata, Marius! Imi pare rau ca te sacai in ajun de sarbatoare, dar nu stiu cum sa procedez. De aceea te rog, cand se va putea sa ma ajuti in ceea ce urmeaza. Iata despre ce e vorba: fiica mea are o perioada de lipsa de sens existential, de depresie. La serviciu si in compania altor persoana e vesela , activa , motivata, cand e singura se uita pe pereti, nu are energie sa faca ce i-ar face placere, are ganduri sinucigase. Din aceasta cauza a ratat examenul de intrare in barou, recent perioada de intrare in masteratul pe care il voia. Pentru ea insasi nu se mobilizeaza, doar pentru ceilalti. ( acum constat ca ma descriu si pe mine!), nu are forta de a trai pentru ea, desi are multe momente cand iese cu prietenii , citeste ce ii place. Nu are o relatie, si in nici un caz cea de suflet, implinitoate prin impartasire. Nici macar cu mine. Cu nimeni. Odata chiar mi -a spus ca nu isi da inima nimanui . Aseara a marturisit o parte din toate astea. Si am incercat sa ofer solutii din disperarea de a fi vazut toate astea, ruptura ei, pentru ca o simteam rupta, din a ma fi simtit incapabila sa o ajut, si nici nu o iubeam in momentul acela, nu era nici un sentiment acolo de fapt. Disperarea de care vorbesc a numit -o asa sora mea, participanta la discutie. Acum iti scriu pentru ca nu stiu cum sa procedez cu ea si in acelasi timp cu mine insami. Chiar ma fandeam sa te intreb cum este cu oglinzile de care vorbesti , ca sunt folosite pentru a te defini. Ti -am marturisit cadru cu cadru ce s -a intamplat, mai putin faptul ca in concluzie, fiica mea a refuzat interventia mea si apropierea pentru ca nu era ceea ce avea nevoie sau se astepta de la mine. In plus au fost multe intrebari pe care mi le -am pus: in astfel de situatii ce e de facut? Ce sunt de fapt aceste situatii in aceasta intoarcere catre Sine, cum sa le abordez? Imi iubesc fiica, si nu o mai pot ajuta. Vechile solutii par false, faptul ca inteleg ca e jucata de propria minte nu ajuta sa ii spun, eu insami fiind in aceeasi situatie , a sta tacuta adanceste senzatia pentru ea ca sunt rupta de ea, si chiar sunt rupta, ciudat cum e aceeasj senzatie si in interior si in exterior… Iti solicit ajutorul in primul rand in a descompune in pasi o situatie si modul de o privi din perspectiva „reintoarcerii” la Sine. Situatia asta fiind una de genul descris mai sus, sau un pacient sau o prietena, sau un om pe strada, sau eu cu mine, acasa, gandind despre mine sau altii. Despre a fi in astfel de situatii, cu dorinta de a fi a „FI-ul”. Nu stiu daca am reusit sa exprim ceea ce voiam sa exprim, nu prea imi iese chestia asta. Dar cer ajutor pentru mine si fiica mea. Si ceea ce i -am spus ei, spunandu -mi mie, ca cere un efort fantastic sa faci un milimetru impotriva unei obisnuinte de o viata, acela de a nu da curs nici unui gand sau a acestei stari de sludge, pare la fel de greu acum. Pentru ca pare la fel de consistent precum lumea fizica. Si cand iti scriu acum realizez ca de fapt e vorba despre faptul ca are mai mult inteles consistenta lumii fizice, a simturilor, gandurile , emotiile, perceptiile decat ceva fara forma, greutate, calitati, descriere….cum sa operezi cu si din astfel de ceva?

Raspuns:

Buna, de cele mai multe ori lucrurile exterioare nu sunt de fapt asa cum ni le inchipuim noi. Mintea are tendinta de a merge mai mult catre negativ, catre drama. Suntem obisnuiti sa ne gandim mereu la cea mai rea varianta posibila si apoi actionam ca si cum aceasta varianta este aici in prezent. Relatia cu fiica ta este o oglinda pentru rolul de mama, tu vezi acest rol, dar cea care este constienta de rol nu poate fi vazuta, dar chiar si asa, pana si ea este perceputa in oceanul constiintei tale, subtil, subtil, subtil… Aceste roluri lucreaza impreuna si iti creaza senzatia de realitate in relatia pe care o ai cu fiica ta, dar este doar o parte de „adevar”, de cealalta parte, de partea fiicei tale functioneaza alte filtre personale formate de-alungul vietii ei. Este foarte greu sa va intalniti la mijloc, pentru a comunica cu adevarat pentru ca tot timpul apar primele pe scena rolurile, rolul de mama si de fiica, iar aceste roluri au niste tipare foarte bine definite de a comunica, tu vrei sa o ajuti, ea te refuza, se inchide sau iti prezinta doar anumite aspecte din realitatea ei, apoi poate interveni celalalt rol la tine, acel rol mai subtil, care observa rolul de mama si care crede ca daca este „spiritual” va reusi sa isi „salveze” fiica. Astfel continuati sa jucat acest ping-pong, in care tu ii spui sa ia mingea, iar ea ti-o da inapoi spunandu-ti ca nu vrea nimic. Respecta asta, respect-o pe ea si ceea ce vrea, ai incredere in procesul prin care trece, viata ii va prezenta caile necesare pentru a-si gasi singura linistea. Poate ca nu e momentul sa o ajuti cu nimic acum. Stai cu urechile si bratele mereu deschise catre ea, fa-ti datoria de mama astfel, dar fa-o pentru ca asa este natural, nu pentru ca ai o asteptare de la ea, singura asteptare ce trebuie sa se intample din partea ei, s-a intamplat deja, exista! Foloseste-te de astfel de momente incordate pentru a-ti intari radacinile in Sine, in liniste, in ceea ce am descoperit impreuna. Tu, cu mintea clara si cu pace in suflet ii vei fi mai mult decat iti poti inchipui de ajutor pentru ea, decat esti asa mereu ingrijorata pentru ea. Ai incredere, ceea ce te trezeste pe tine, o trezeste si pe ea, stim amandoi ca acest proces poate fi dureros cateodata, dar ca merita fiecare pas pe care il facem.

Te imbratisez, iti urez un Craciun fericit, plin de pace in suflet!

Nu reusesc sa-mi dau seama care este piedica ce nu ma lasa sa fiu eu ( intrebare si raspuns)

Nu reusesc sa-mi dau seama care este piedica ce nu ma lasa sa fiu eu

Intrebare:

Buna seara Marius. Incerc din toata fiinta mea sa-ti urmaz sfaturile. Reusesc sa fiu in pace totala uneori. Dar atunci cind sunt cu multe persoane ma observ ca nu mai e la fel. Nu reusesc sa-mi dau seama care este piedica ce nu ma lasa sa fiu eu. Ma simt de parca as fi alta.

Raspuns:

Tu esti piedica care nu te lasa sa fii tu.

Ceea ce simti ca ar fi alta, aceea este persoana, este masca pe care o purtam in societate si nu este nici o problema cu ea. Ea in sine este inocenta, problema se naste atunci cand ne identificam cu aceasta masca, iar identificarea este strans legata de credinta ca suntem acest corp, este o credinta falsa, o credinta pe care fiecare fiinta umana o are.

Vraja se rupe atunci cand descoperim ca noi existam si am existat dintotdeauna ca ceea ce este mereu constient si prezent de toate astea. Este Constinta Pura, nu are nici o propietate fizica si este mereu aici, cunosti acest parfum, doar ca l-ai amestecat cu ceea ce se afla in timp, adica cu mintea si corpul tau. Opreste-te si stai pur si simplu cu ceea ce este prezent aici, asa cum este prezent, toate se aseaza de la sine cand faci asta.

Nu iti face griji, simpla intoarcere la propria prezenta te va invata incet incet cum sa fii tu, adevarata, oriunde ai fi. Rabdare cu tine si incredere totala in Absolut.

Pare ca m-am intors din nou in persoana (intrebare si raspuns)

pare ca m-am intors din nou in persoana ( intrebare si raspuns )

Intrebarea (situatia):

Te roģ sa ma ierti, iti marturisesc ceva: tu spui ” doar linistea”. Dar pare ca m-am intors din nou in persoana , desi stiu ca nu are cum sa plece linistea, nu mai este ce a fost cand am fost impreuna. Nu stiu daca din cauza ca la serviciu ma mint pe mine si pe altii si ca de fapt nu mai imi vine sa invat nimc, desi toate cate sunt de invatat sunt interesante, frumoase si chiar necesare, dar astazi am fost din nou o criza din cele  „nu mai pot trai viata asta indiferent cum e ea” ,asta profund inauntru, pentru ca interactionez totusi in exterior si fac lucruri pentru altii si pentru mine insami. (Oftez). Nu mai pot continua sa scriu , sunt prea obosita. Daca ai o sugestie, iti multumesc. Daca se poate o alta intalnire, si mai bine. Am o senzatie ca nu e surprinzator pentru tine ce se intampla… Multumesc pentru tot!

Raspunsul:

Cine stie ca s-a intors inapoi in persoana? Este ceva normal, gustam din amarul persoanei pentru a ne fi clar ceea ce nu suntem si cat de urat este cand ne uitam pe noi pentru asa ceva. Totul e bine, nu este despre a face ceva, nu mai imbratisa nici un joc, lasa ce se misca pe langa tine sa o faca. Copilul cand invata sa mearga pentru prima oara va cadea de mult ori… inveti sa mergi acum…. nu a plecat nicaieri, este aici, mai simplu si mai intim decat respiratia ta, lasa totul sa fie asa cum este, nu mai incerca sa schimbi nimic, doar stai locului, aici, mereu aici, tot timpul aici.

Este inevitabil ca mintea sa vina puternic dupa un moment profund de liniste. Vine inapoi pentru a-si recuceri teritoriul pierdut. Ceea ce ai trait prin experienta directa, linistea pe care o traiesti direct nu ti-o mai poate lua nimeni, face parte din tine si va lupta alaturi de tine impotriva mintii, daca putem folosi aceasta expresie.

Asa ca nu te ingrijora, nu mai arunca alte lemne in focul mintii. Doar ramai aici, hraneste ce ti s-a aratat, este tot ce ai nevoie de fapt.

Te imbratisez,

Marius

De ce indiferenta ma face sa sufar?

De ce indiferenta ma face sa sufar

Am decis sa incep sa mai postez aici din conversatiile pe care le am cu cititorii pentru ca „problema” care noi credem ca este „personala” exista de fapt la mai multe fiinte, mai jos ai conversatia:

Intrebare:

Salut,te întreb cred ca a treia oară de ce indiferenta ma face sa sufăr ? De ce încă m-a influentează am crezut ca sunt bine și iar un moment a venit care m-a apăsat pe același buton?

Raspuns:

Imaginea pe care ti-ai proiectat-o despre tine insati are nevoie de atentie pentru a exista, daca nu i-o oferi tu, va cauta aceasta atentie in exterior, daca nu primeste nici aceasta atentie va incepe sa joace rolul suferintei. „Nimeni nu ma baga in seama” „Nu ma mai iubeste” , „Pe mine nu ma iubeste nimeni”, dar opreste-te din asta putin si intreaba-te: „Cine este acest eu care nu este iubit?” Oare Dumnezeu se duce pe la planete si le intreaba: „ma iubesti”? sau face aste cu florile? nici macar nu oamenii nu o face, in ciuda comportamentului lor, care cateodata sare mult din schema naturalului. Fii fara grija, este doar o scena pe care o joaca egoul, nu ii da atentie, ramai in prezenta, observa acest joc, cu cat il observi mai clar, cu atat va deveni mai lipsit de putere, pana intr-o buna zi, cand te vei uita si nu va mai fi nimic acolo. Relaxeaza-te, totul e bine, esti protejata.

 

De fiecare data cand vom lua lucrurile personal vom suferi, pentru ca persoana nu este ceva real, este doar o masca. Crezi in masca si vei suferi, crezi in masca si ea va naste suferinte si mai departe. Iesi din persoana, ramai aici, ca pura prezenta, starea naturala a fiecarei fiinte.

Marius